Un grav accident de circulație s-a produs în județul Argeș. Două persoane au murit pe loc după ce au rămas captive între fiarele contorsionate ale mașinii. Impactul s-a produs între o camionetă și două autoturisme.
Accidentul teribil a avut loc în Valea Ursului. O camionetă și un autoturism s-au ciocnit violent, iar o altă mașină al cărui șofer a încercat să evite impactul a fost avariată și a ieșit în afara carosabilului. La fața locului au intervenit pompierii, de urgență, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție, dar și un echipaj SMURD pentru terapie intensivă.
După coliziune, una dintre mașini s-a răsturnat în șanț, iar șoferul și pasagera au rămas prinși în interior. (CITEȘTE ȘI: ACCIDENT TRAGIC ÎN CRAIOVA! UN TAXIMETRIST ȘI PASAGERA ACESTUIA AU MURIT)
Șoferul și pasagera au fost descarcerați de pompieri, însă amândoi erau în stare foarte gravă.
Medicii i-au preluat imediat și au acordat primul ajutor, numai că, din păcate, a fost declarat decesul atât pentru bărbat, cât și pentru femeie, aceștia nemaiprezentând funcții vitale.
Trupurile celor două victime au fost preluate de Serviciul de Medicină Legală. Șoferul camionetei a fost transportat la spital. Împreună cu el, în camioneta implicată în accident, se mai afla încă un bărbat care a fost monitorizat la fața locului de către salvatori. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. (VEZI ȘI AICI: O FEMEIE DE 21 DE ANI, ÎNSĂRCINATĂ ÎN OPT LUNI, A MURIT ÎNTR-UN GROAZNIC ACCIDENT. MAȘINA S-A RUPT PUR ȘI SIMPLU ÎN DOUĂ. VIDEO)